luni, 27 aprilie, 2026

Proiect social dedicat vârstnicilor la Răzvad

Corneliu Ștefan, vizită de lucru pentru monitorizarea investițiilor

Publicitate



Citeşte şi

*Investiția vizează construirea unui centru de zi de asistență și recuperare în satul Valea Voievozilor, valoarea proiectului fiind estimată la peste 4,6 milioane de lei

Președintele Corneliu Ștefan, aflat la conducerea Consiliul Județean Dâmbovița, a efectuat recent o vizită de lucru în comuna Răzvad, unde este în derulare un proiect social destinat persoanelor vârstnice.

Investiția vizează construirea unui centru de zi de asistență și recuperare în satul Valea Voievozilor, valoarea proiectului fiind estimată la peste 4,6 milioane de lei. Proiectul este susținut de administrația județeană și are ca scop extinderea serviciilor sociale la nivel local.

Potrivit informațiilor prezentate de conducerea CJD, centrul va oferi servicii de îngrijire medicală, recuperare și activități de socializare pentru persoanele în vârstă, contribuind la menținerea unui stil de viață activ și la îmbunătățirea calității vieții beneficiarilor.

În cadrul vizitei, Corneliu Ștefan a vorbit despre importanța unor astfel de investiții și rolul acestora în sprijinirea comunității:

Pentru seniorii noștri, acest centru va fi un loc în care vor găsi sprijin, respect și oportunități de socializare. Aici vor beneficia de îngrijire medicală și de activități care le pot reda bucuria de a fi activi și implicați în comunitate. Este firesc să investim în astfel de servicii. Ține de normalitate și de respectul pe care îl datorăm celor care au construit comunitățile în care trăim astăzi. Vom continua să susținem proiecte care îmbunătățesc viața celor care, la rândul lor, au avut grijă de noi.”

Reprezentanții administrației județene au precizat că proiectele de acest tip vor continua și în perioada următoare, în funcție de necesitățile identificate la nivelul comunităților din județ.

 

Publicitate



LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Vizită de poveste la Muzeul „Casa Romanței”

Muzeul „Casa Romanței” din Târgoviște a vibrat din nou de bucuria și curiozitatea copiilor, devenind gazda unui eveniment cultural...

Citeşte şi...