luni, 25 mai, 2026

Editorial sportiv. Dulce răzbunare

Publicitate



Citeşte şi

Coșmarul Târgoviștei din ultimii ani, Sepsi zburda spre o nouă victorie decisivă în superba sală din Sfântu Gheorghe. 48-36 cu 15 minute înainte de final, iar în minte rulau cele mai negre amintiri. Titlul pierdut anul trecut la Târgoviște, în jocul decisiv, cu numărul 5, apoi meciul 2 din semifinalele actuale, cedat tot în sala „Ioan Valerian”, frustrant, la doar un punct diferență, iar acum… Acum au început să recupereze fetele lui Cătălin Tănase, punct cu punct, până au ajuns să conducă bine, 8 puncte (60-52) cu 6 minute rămase de joc. Apoi iarăși emoții, cu 7 puncte puse pe tabelă de Sepsi (59-60) și 2 minute rămase de joc. 2 minute de extraveral sau aspacardin, pentru că pulsul și tensiunea au luat-o razna, într-o sală care a devenit vulcan, transferând pe parchet o presiune uriașă. Absorbită bine de târgoviștence, cu italianca Elisa Pinsan într-o zi mare, susținută puternic de colege. Sirena a declanșat bucuria în tabăra târgovișteană, după un final gestionat magistral de dâmbovițence, care au răzbunat ultimele eșecuri cu Sepsi și au avansat în finala națională, pentru al doilea an consecutiv. O dulce răzbunare în fața liderului și campioanei en-titre, cea mai galonată echipă din ultimul deceniu în baschetul feminin românesc, cu 8 trofee în vitrină. Ce va fi în finala cu Rapid București, vom vedea pe viu sau la tv, însă victoria de sâmbătă seară, din Sepsi Arena, a fost una memorabilă. Felicitări, CSM CSU Târgoviște!

 

Publicitate



LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Nicolae Croitoru, mulțumit de prestația Chindiei

Meciul tur al barajului pentru menținere/promovare în prima ligă dintre Chindia Târgoviște și Farul Constanța a fost cu adevărat...

Citeşte şi...