Comuna Potlogi se află într-un amplu proces de modernizare, administrația locală derulând mai multe proiecte de infrastructură și dezvoltare locală, cu o valoare totală estimată la peste 20 de milioane de euro. Investițiile vizează în principal extinderea rețelelor de apă și canalizare, dar și proiecte în domeniul educației și al eficienței energetice.
În prezent, în localitate sunt în desfășurare lucrări la infrastructura de utilități, iar mai multe zone ale comunei sunt afectate temporar de șantierele deschise. Potrivit primarului Viorel Drăghici, intervențiile fac parte dintr-un program amplu de modernizare a întregii comune.
„Toată comuna noastră este un șantier. Se lucrează la rețeaua de apă la Vlăsceni și Pitaru, urmează să se finalizeze investiția. În schimb, la Românești și Potlogi, încă suntem în construcție cu canalizarea, tot pe Programul Operațional Infrastructură Mare, derulat prin Compania de Apă Târgoviște – Dâmbovița”, a declarat primarul comunei Potlogi, Viorel Drăghici.
Edilul a precizat că obiectivul administrației locale este ca toate satele componente să beneficieze de infrastructură modernă de utilități. În acest sens, urmează să înceapă și lucrările pentru extinderea rețelei de canalizare în satul Vlăsceni, proiect finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Contractul de proiectare și execuție pentru canalizarea din Vlăsceni și Pitaru a fost deja atribuit, iar lucrările ar putea începe în perioada următoare.
Pe lângă proiectele de utilități, autoritățile locale au în vedere și investiții în infrastructura educațională. În satul Românești urmează să fie construită o creșă modernă, proiect cu o valoare de peste 12 milioane de lei, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență și Compania Națională de Investiții.
Primarul Viorel Drăghici spune că administrația locală urmărește finalizarea tuturor proiectelor aflate în derulare.
„Sper, ca și până acum, să ducem la bun sfârșit acest obiectiv. În ultimii ani, absolut toate proiectele le-am dus până la capăt. Chiar dacă nu a fost ușor, cu perseverență, cu ambiție, cu o echipă bună lângă mine, am reușit să duc la bun sfârșit toate investițiile”, a afirmat primarul.
În același timp, autoritățile locale analizează posibilitatea construirii unei noi unități de învățământ în satul Potlogi, care ar putea deservi elevii din întreaga comună. Proiectul ar avea rolul de a concentra activitatea educațională într-o clădire modernă, în contextul scăderii numărului de elevi din unele sate.
În domeniul eficienței energetice, grădinița din Potlogi a fost recent modernizată, fiind instalate panouri fotovoltaice care asigură autonomia energetică a clădirii. De asemenea, administrația locală pregătește punerea în funcțiune a unui parc fotovoltaic amplasat în apropierea sălii de sport, care va produce energie pentru iluminatul public și pentru unele instituții aflate în subordinea primăriei.
Potrivit autorităților locale, proiectele aflate în derulare au ca scop îmbunătățirea condițiilor de trai pentru locuitorii comunei și dezvoltarea infrastructurii publice.


