vineri, 3 octombrie, 2025

Toamna „se numără” investițiile în școli

La Târgoviște

Publicitate




Citeşte şi

*Stadiul lucrărilor de modernizare la Școala Gimnazială „Grigore Alexandrescu” din Târgoviște se află sub lupa autorităților

Executivul Primăriei  Târgoviște, condus de primarul Daniel Cristian Stan, a efectuat o vizită de lucru la Școala Gimnazială „Grigore Alexandrescu”, pentru a evalua progresul lucrărilor de modernizare aflate în desfășurare. Însoțit de viceprimarii Monica Ilie și Cătălin Rădulescu, dar și de city managerul Gabriel Boriga, edilul-șef a susținut o conferință de presă, în cadrul căreia a prezentat detalii despre acest  proiect de reabilitare.

Școala, situată în cartierul Vlad Țepeș (fost microraion 11), a fost una dintre cele mai mari unități de învățământ din oraș, găzduind înainte de 1989 peste 3.000 de elevi. După zeci de ani fără intervenții majore, instituția beneficiază acum de ample lucrări de reabilitare și eficientizare energetică, finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta C5 – „Valul renovării”. Valoarea totală a investiției se ridică la 12.941.748 lei.

Lucrările, începute în luna mai, includ nu doar modernizarea clădirii școlii, ci și refacerea împrejmuirii și amenajarea unei baze sportive. „Ne dorim ca, până vara anului viitor, această unitate de învățământ să devină una modernă și atractivă, astfel încât elevii din cartier și din microraionul 12 să opteze pentru ea. Astfel, vom contribui la reducerea supraaglomerării din alte școli din oraș”, a explicat primarul Daniel Cristian Stan.

Deși capacitatea maximă de 3.000 de elevi nu mai poate fi atinsă, autoritățile estimează că, după finalizarea lucrărilor, școala va putea atrage aproximativ 1.000 de elevi. Pe lângă suma destinată reabilitării energetice, proiectul prevede și investiții suplimentare de 2,5-3 milioane de lei pentru lucrări complementare.

Publicitate




LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Festivalul Național de Interpretare și Creație a Romanței „Crizantema de Aur”, ediția a 58-a, 16 – 18 Octombrie 2025

Vă facem cunoscut că, în perioada 16-18 Octombrie 2025, se va desfăşura în municipiul Târgovişte, sub patronajul Comisiei Naţionale...

Citeşte şi...