luni, 6 iulie, 2026

Noi investiții pe drumul de legătură A1–DN7

Publicitate



Citeşte şi

În cadrul ultimei ședințe ordinare, Consiliul Județean Dâmbovița a aprobat proiectul privind aprobarea notei de fundamentare în vederea includerii pe lista de investiții a unor servicii aferente obiectivului „Drum de legătură între Autostrada A1 și Drumul Național DN7, lărgiri la patru benzi pentru circulație”. Proiectul a fost adoptat în unanimitate de voturi de către consilierii județeni.

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a oferit detalii privind stadiul procedurii de achiziție publică, punctând și numărul ridicat de participanți la licitație.

Suntem în procedură de achiziție publică. S-a terminat procedura de achiziție publică, s-a terminat procedura de depunere a ofertelor, sunt în total 18 firme care le-au depus, ca lideri de asociere. Împreună cu firmele cu care au venit în această achiziție publică, avem 108 firme care au participat la aceasta din județul Dâmbovița. Nu cred că a fost vreodată în istoria județului Dâmbovița, 108 firme care să participe la o singură achiziție publică”, a declarat președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan.

Publicitate



LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Pericolele internetului și capcanele AI, explicate pe înțelesul tuturor

Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Dâmbovița derulează o amplă campanie...

Citeşte şi...