Lumea fotbalului s-a unit într-un gest impresionant de solidaritate, demonstrând că dincolo de competiție există umanitate. Marius Pilă (29 de ani), unul dintre jucătorii echipei AFC Brezoaele, cu 4 goluri marcate în turul campionatului la Liga a 4-a, are nevoie urgentă de ajutor, de donatori de sânge, pentru a depăși un moment dificil. „Am avut un meci amical sâmbătă și l-am văzut că nu arăta prea bine. Mi-a spus că se simte cam obosit. Să aflu apoi că a fost depistat cu o boală destul de gravă. Am vorbit mai devreme la telefon și l-am simțit mai optimist, văzând câți oameni s-au oferit să-l ajute. Am fost la spital mai mulți băieți de la Brezoaele, să donăm sânge, și erau acolo și alți fotbaliști de la echipe din județ. Numai la Centrul de Transfuzie București au fost astăzi peste 150 de donatori. Mulți oameni de fotbal din județ au donat și la Târgoviște, inclusiv în Timișoara s-a donat sânge pentru el. Mesajul de la pagina noastră a fost distribuit masiv. S-au implicat și fotbaliști de la cluburile mari sau chiar internaționali. Le mulțumim din suflet tuturor!”, ne-a mărturisit Alexandru Enache, conducătorul echipei din Brezoaele.
Mesajul publicat de AFC 1948 Brezoaele a atras sute de donatori
„Apel către toți iubitorii de fotbal și oamenii cu suflet mare! Fotbalul nu înseamnă doar goluri, victorii și clasamente. Fotbalul înseamnă echipă, solidaritate și luptă – iar astăzi unul dintre ai noștri are nevoie de noi. Marius Liviu Pilă, jucător al echipei noastre, un adevărat luptător pe teren, plin de ambiție, determinare și devotament față de culorile echipei, trece prin cea mai grea confruntare a vieții sale. A fost depistat cu o boală foarte gravă și acum are nevoie urgentă de donatori de sânge. De fiecare dată când a intrat pe teren, a dat totul pentru echipă. Acum e rândul nostru să fim alături de el. Un gest simplu, o donare de sânge, poate face diferența. Poate însemna o șansă în plus, o speranță, un pas spre victorie în cel mai important meci al vieții lui. Facem un apel către toți suporterii, prietenii, colegii și iubitorii fotbalului: haideți să fim o echipă și în afara terenului. Solidaritatea noastră îi poate da puterea să meargă mai departe.
Centrul de Transfuzie Bucuresti este locul unde se poate dona zilnic intre orele 8.30 – 13.30.
Grupa de sânge nu contează
Marius Liviu Pilă luptă
Hai să luptăm și noi alături de el!


