*Focul a pornit din bucătărie, iar proprietarul a suferit răni, având nevoie de transport urgent la unitatea medicală
Forțe impresionante de intervenție s-au mobilizat duminică, 18 ianuarie a.c., pe strada Mihai Eminescu din municipiul Moreni. Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Basarab I” Dâmbovița a fost alertat cu privire la producerea unui incendiu într-un imobil de locuințe colective.
Salvatorii din cadrul Detașamentului de Pompieri Moreni au intervenit prompt cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și cu o ambulanță SMURD. Dat fiind riscul de propagare specific incendiilor de bloc, dispozitivul a fost suplimentat cu o autospecială de stingere venită în sprijin de la Detașamentul de Pompieri Târgoviște.
Ajunși la fața locului, pompierii au constatat că flăcările se manifestau în bucătăria unui apartament de la primul etaj. Din nefericire, evenimentul nu a fost lipsit de victime. Un bărbat a fost găsit cu arsuri la nivelul feței. Acesta a primit primele îngrijiri la fața locului din partea paramedicilor SMURD, fiind ulterior transportat la spital pentru tratament de specialitate și investigații suplimentare.
Incendiul a fost lichidat, însă misiunea pompierilor este în dinamică pentru înlăturarea efectelor negative și stabilirea cu exactitate a cauzei probabile de izbucnire a flăcărilor.


