Tehnologia nu este bună sau rea prin ea însăși – palatabilitatea ei depinde de noi. La fiecare început de an, ne place să ne uităm în urmă cu o nostalgie selectivă și să privim înainte cu o teamă aproape ritualică. România, și nu doar, a parcurs un drum tehnologic amețitor: de la computerele 286 care costau cât o garsonieră, la Internetul prin dial-up care bloca linia telefonică, până la realitatea de azi, unde purtăm în buzunar o putere de procesare care ar fi trimis rachete pe Lună în anii ’60. Cu toate acestea, rezistența la nou rămâne o constantă umană, un fel de „imunitate” în fața progresului pe care o numim, adesea eronat, conservatorism sau păstrare a valorilor.
Ne amintim cu un zâmbet îngăduitor de cei care refuzau telefonul mobil la începutul anilor 2000 pentru a nu fi „găsiți” sau de puriștii care considerau că mașina de scris oferă o noblețe pe care procesorul de text o ucide definitiv. Astăzi, aceleași voci se ridică împotriva Inteligenței Artificiale cu o ferocitate similară. Argumentul central este, de regulă, pierderea controlului și degradarea spiritului uman. Însă, să fim sinceri: este mult mai comod să critici algoritmul de pe margine decât să înveți să-l strunești.