joi, 30 aprilie, 2026

Școala „Tudor Vladimirescu”, aproape gata să-și reprimească elevii

Cel târziu în vacanța din februarie, comform autorităților municipiului Târgoviște,

Publicitate



Citeşte şi

*Proiectul a presupus extinderea spațiilor educaționale cu peste 2.500 de metri pătrați, ceea ce a dus la creșterea numărului de săli de clasă, laboratoare și cabinete de la 26 la 37

 

Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a efectuat o vizită în teren la Școala Gimnazială „Tudor Vladimirescu”, unitate de învățământ aflată într-un amplu proces de extindere și reabilitare.

Potrivit informațiilor transmise de administrația locală, proiectul a presupus extinderea spațiilor educaționale cu peste 2.500 de metri pătrați, ceea ce a dus la creșterea numărului de săli de clasă, laboratoare și cabinete de la 26 la 37. Lucrările includ, de asemenea, amenajarea unei săli de festivități, refacerea bazei sportive, reabilitarea și supraetajarea sălii de sport, precum și dotarea unității cu echipamente moderne. În același timp, clădirea existentă a fost reabilitată integral.

Primarul Daniel Cristian Stan a declarat că elevii vor reveni în școală după finalizarea tuturor procedurilor necesare: „Cel târziu în vacanța din februarie, după obținerea tuturor avizelor necesare, copiii se vor întoarce într-o unitate de învățământ extinsă și integral reabilitată, modernizată și dotată” , a transmis primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan.

 

Publicitate



LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Dosare penale pe șoselele din Dâmbovița

*Indisciplina în trafic continuă să le dea de lucru polițiștilor dâmbovițeni   În mai puțin de 24 de ore, oamenii legii...

Citeşte şi...