*Evenimentul a fost marcat de un gest special din partea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nifon, care i-a transmis un mesaj de binecuvântare și un sprijin financiar
Un secol de viață, trăit cu demnitate și credință, a fost sărbătorit în comuna Răzvad. Doamna Ecaterina Marina, o respectată enoriașă a Parohiei Răzvadul de Jos, a atins borna impresionantă a vârstei de 100 de ani, prilej de mare bucurie pentru întreaga comunitate.
Cu această ocazie specială, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon a ținut să-i transmită sărbătoritei un mesaj personal de binecuvântare, însoțit de un sprijin financiar consistent, ca semn de prețuire pentru întreaga sa viață.
Darul și mesajul Înaltului Ierarh au fost aduse la reședința sărbătoritei de un sobor de preoți ai parohiei, format din Părintele Bogdan Gabriel Stana, Părintele Marian Ceauș și Părintele Ovidiu Costinel Vasile.
La eveniment s-a alăturat și administrația locală, prin prezența domnului primar Emanuel Spătaru, alături de alți oficiali ai primăriei. Au fost prezenți, de asemenea, și tineri din comitetul parohial, unind astfel generațiile în jurul acestui moment emoționant.
În mesajul transmis, Părintele Mitropolit Nifon a subliniat că doamna Ecaterina Marina reprezintă un adevărat reper moral. Înaltpreasfinția Sa a lăudat exemplul de credință al sărbătoritei și „întreaga sa nevoință, de-a lungul vieţii, spre binele Bisericii și al comunității locale”, o atitudine apreciată și respectată, mai ales de către tinerele generații.


