sâmbătă, 11 octombrie, 2025

Editorial sportiv. Se schimbă imaginea Chindiei

Publicitate




Citeşte şi

Imaginea Chindiei e schimbată în bine în acest sezon. O altă comunicare, mai mulți spectatori, magazin online pentru suporteri, perspective de play-off, ruptură de foștii conducători. Imaginea bună, coroborată cu rezultatele pozitive, provoacă și venituri. Chindia a anunțat 7.000 de spectatori la meciul cu Steaua. Cu o medie a biletelor de 20 de lei, rezultă o rețetă financiară generoasă pentru Liga a 2-a. Scăzând cheltuielile de organizare și abonații (sunt puțin peste 100), iese un profit frumușel, spre 100.000 de lei (20.000 de euro). Altfel, mă bucur mult pentru Dragoș Pătru, noul team manager, care se indentifică cu acest club. Omul ăsta este sufletul Chindiei, cel mai frumos caracter din club. Și e foarte corect. Cu opinii și evaluări pertinente, concentrat pe binele și pe progresul clubului, calculat. Până acum, Dragoș a fost tipul din ultima bancă la Chindia Târgoviște. Folositor, ascultător și prost plătit. Asta pentru că tot timpul a fost subevaluat. I s-au trasat sarcini mărunte, de salahor pe lângă „meseriași”. Am scris de ani de zile că merită mai mult la Chindia și că alții nu merită. Iată că, în sfârșit, a primit apreciere și o șansă reală. Mai sunt multe de reglat la Chindia, mai sunt datorii, mai sunt restanțe salariale, în special la foști colaboratori, însă lucrurile s-au echilibrat sub multe forme. Pe podium în liga secundă, formația târgovișteană are șanse mari pentru o calificare la play-off, iar mai apoi, de ce nu, pentru o promovare directă sau pentru clasarea pe un loc în barajul promovării.

 

Publicitate




LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Diplomație prin cultură și artă la Muzeul „Casa Romanței”

Joi, 9 octombrie 2025, Muzeul „Casa Romanței” din Târgoviște, ambasadă a culturii naționale, a avut privilegiul de a găzdui...

Citeşte şi...