sâmbătă, 11 octombrie, 2025

Chindia a renunțat și la Ciprian Iugulescu

Publicitate




Citeşte şi

Noii conducătorii ai Chindiei Târgoviște nu s-au arătat deloc impresionați de investiția pe care clubul a făcut-o în perfecționarea lui Ciprian Iugulescu, prezent la un curs de director sportiv organizat de Federația Română de Fotbal, și au rupt colaborarea cu acesta. Atribuțiile lui Iugulescu au fost preluate de Dragoș Pătru, o altă decizie pe placul suporterilor. „Marius Pavel are o altă mentalitate, o altă gândire și cred că era nevoie de o altă perspectivă acolo”, a explicat directorul de marketing al Chindiei, Cosmin Enache.

„Cursul a fost achitat înainte să ajungem noi”

Taxa de participare la curs s-a apropiat de 9.000 de euro, fără a include aici cheltuielile de transport, cazare și masă pentru 5 module. „Cursul a fost achitat înainte să ajungem noi. A apărut în contabilitate, așa am aflat că a fost susținut de club. Chiar dacă ne-am dori să recuperăm banii, nu cred că putem. El (Ciprian Iugulescu) era în club în momentul acela, a fost decizia conducătorilor de la vremea aceea (președinte era Marcel Ghergu)”, a adus completări oficialul Chindiei. Cum în acest moment nu există obligativitatea de a avea în organigramă un director sportiv, executivul clubului a renunțat la serviciile lui Iugulescu, după o scurtă perioadă de evaluare. Plină de datorii, la jucători, antrenori, angajați, furnizori, bugetul de stat și prin multe alte părți, Chindia și-a permis să-și asume cheltuieli importante pentru perfecționarea lui Ciprian Iugulescu. În condițiile în care, ne repetăm, nu era obligatorie această funcție în organigrama clubului, iar prioritățile de plată erau cu totul altele.

„Am mai ușurat puțin și bugetul echipei”

„În momentul de față nu vom aduce pe nimeni în locul celor de care ne-am despărțit recent. Cu ocazia aceasta, am mai ușurat puțin și bugetul echipei. Strângem cureaua pe cât putem, pentru a ieși la liman. Serviciul de contabilitate l-am externalizat și am făcut o reducere de 50%”, a detaliat Cosmin Enache. Chindia a câștigat ultimul meci pe teren propriu, cu FC Bacău, scor 4-0, și se menține pe podiumul Ligii a 2-a.

Publicitate




LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Diplomație prin cultură și artă la Muzeul „Casa Romanței”

Joi, 9 octombrie 2025, Muzeul „Casa Romanței” din Târgoviște, ambasadă a culturii naționale, a avut privilegiul de a găzdui...

Citeşte şi...