vineri, 3 octombrie, 2025

Criza incendiilor de vegetație pune Dâmbovița… pe jar!

Publicitate




Citeşte şi

Județul Dâmbovița continuă să fie pârjolit de incendiile de vegetație, iar bilanțul prezentat ieri de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Basarab I” pentru săptămâna trecută este mai mult decât îngrijorător.

În intervalul 22 – 28 septembrie 2025, echipajele de intervenție au gestionat nu mai puțin de 292 de solicitări. Deși numărul total este ușor mai mic decât în săptămâna anterioară, structura acestora arată o agravare a celei mai mari probleme a sezonului: focarele de vegetație. Din totalul de 48 de incendii, un număr alarmant de 39 au fost incendii de vegetație uscată, miriști și lăstăriș, în creștere evidentă față de săptămâna precedentă.

Pe lângă lupta epuizantă cu flăcările, echipajele SMURD au fost solicitate la 208 cazuri medicale, menținând un ritm alert de intervenție. De asemenea, pompierii au intervenit la 4 evenimente rutiere și la alte 32 de situații de urgență, precum deblocări de uși, salvări de animale sau misiuni pirotehnice.

Pentru a face față acestui val de solicitări, peste 140 de pompieri s-au aflat zilnic la datorie.

 

Publicitate




LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Noua bază sportivă a UVT, inaugurată oficial

*Investiția, derulată prin Compania Națională de Investiții, are o valoare de aproximativ 9 milioane de lei și include o...

Citeşte şi...