Teribilismul adolescenților, alimentat de goana după like-uri pe rețelele de socializare, naște tragedii. Acesta este semnalul de alarmă pe care polițiștii dâmbovițeni au încercat să îl tragă luni, 22 septembrie a.c., în cadrul unei campanii preventive cu un nume tranșant: „Selfie-ul pe tren nu ia like-uri, ia vieți!”.
Acțiunea a fost desfășurată de polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară, în colaborare cu cei de la Serviciul Județean de Poliție Transporturi Dâmbovița.
Ținta campaniei au fost elevii, în special cei navetiști, care folosesc zilnic trenul. Polițiștii s-au deplasat atât în Gara Târgoviște Sud, cât și la bordul trenurilor care circulă pe ruta Târgoviște – Titu și retur.
În total, 95 de elevi au beneficiat de informații esențiale privind siguranța în mediul feroviar. Oamenii legii le-au explicat tinerilor pericolul real generat de comportamentele riscante, precum urcarea pe vagoanele de tren sau apropierea nejustificată de liniile de înaltă tensiune. Mulți tineri nu știu că nu este nevoie să atingă firele de înaltă tensiune pentru a fi electrocutați, arcul electric formându-se de la distanță și fiind fatal.
Au fost distribuite flyere cu mesajul campaniei, iar polițiștii au încurajat tinerii să adopte un comportament responsabil, pentru a-și proteja viața și integritatea fizică, subliniind că nicio fotografie nu merită un astfel de risc.