După schimbările numeroase care au avut loc la Flacăra Moreni în vara care tocmai s-a încheiat, pretențiile au crescut. Deși în a doua parte a sezonului precedent, în care echipa morenară a retrogradat sportiv în Liga a 4-a, autoritățile locale nu au prezentat un mare interes față de fotbal, lucrurile s-au schimbat total în ultimele două luni. S-au adus jucători importanți, de la FC Pucioasa, Urban Titu și Chindia Târgoviște, astfel, Cristinel Țermure are la dispoziție fotbaliști de calitate, alături de care își poate îndeplini obiectivul, calificarea în play-off. Flacăra Moreni are 7 puncte după primele 4 etape din această ediție de Liga a 3-a. S-au obținut victorii în partidele cu FC Pucioasa și Voința Crevedia, rezultate anticipate, ținând cont de diferența dintre loturi. În partidele cu adversari mai serioși, echipa morenară a scârțâit. S-a obținut un punct din jocul cu Progresul Mogoșoaia, după ce Flacăra a condus cu 2-0, iar la ultimul joc, CSL Ștefăneștii de Jos s-a impus, după ce le-a predat o lecție de fotbal morenarilor. Ciudat este faptul că echipa pregătită de Cristinel Țermure nu a reușit să câștige până acum pe teren propriu, deși a avut parte de o susținere consistentă din partea suporterilor. Ținând cont de valoarea lotului, Flacăra ar fi trebuit să obțină mai multe puncte până în acest moment. Cred că rezultatele de pe teren propriu trebuie să reprezinte un semnal de alarmă pentru reprezentanții clubului, care deja vorbeau de promovarea în liga secundă. Interesant este faptul că înfrângerea cu CSL Ștefăneștii de Jos a venit la capătul unei săptămâni în care autoritățile locale nu au reușit să vireze salariile. La Moreni a crescut mult bugetul salarial, ba mai mult, a crescut și numărul echipelor de juniori. Într-o perioadă în care problemele financiare macină întreaga țară, iar Flacăra este susținută exclusiv din bani publici, rămâne de văzut cum va fi gestionată această situație. S-a vorbit inclusiv și despre îmbunătățirea bazei sportive, lucrări care ar fi trebuit să înceapă acum o lună, dar care nu au debutat nici până în acest moment. Pentru Flacăra urmează un test dificil, la Băicoi, iar morenarii trebuie să demonstreze că speranțele legate de locurile de baraj sunt îndreptățite.