vineri, 19 septembrie, 2025

UVT intră în audit pentru a obține „stelele” QS

Publicitate





Citeşte şi

Prezență de marcă la Târgoviște. Universitatea „Valahia” (UVT) a avut onoarea de a-l găzdui, marți, 16 septembrie, pe Leonardo Andrade, Directorul pentru Europa al renumitei organizații Quacquarelli Symonds (QS). Această vizită nu a fost una de curtoazie, ci a marcat formalizarea unui parteneriat strategic ce plasează instituția de învățământ superior târgovișteană pe harta academică globală.

Obiectivul principal al întâlnirii a fost demararea procesului de auditare a universității prin programul „QS Stars University Rating System”. Concret, UVT va fi supusă unei analize detaliate a performanțelor sale, realizată de experții QS, un sistem de evaluare utilizat de peste 800 de universități de top din întreaga lume.

Acest audit complex evaluează instituțiile pe baza unor criterii multiple, care merg dincolo de clasamentele tradiționale: calitatea predării, angajabilitatea absolvenților, performanța în cercetare, gradul de internaționalizare, calitatea infrastructurii și nivelul de implicare socială.

La întâlnirea la care s-a semnat acordul de colaborare, delegația Universității „Valahia” a fost la cel mai înalt nivel, formată din rectorul conf. univ. dr. ing. Ioan-Corneliu Sălișteanu, președintele Senatului, conf. univ. dr. Claudia Gilia, alături de prorectorii universității și de directorii Institutului de Cercetare Științifică și Tehnologică Multidisciplinară.

Discuțiile s-au axat pe perspectivele de dezvoltare ale UVT în conformitate cu standardele internaționale. Prin acest parteneriat, Universitatea „Valahia” își propune să își îmbunătățească constant performanțele pentru a obține, în final, certificarea cu „stele” acordată de QS.

Acest demers este considerat de conducerea universității un pas esențial în strategia de afirmare durabilă a UVT pe plan academic global și de creștere a calității în toate domeniile instituției.

 

Publicitate





LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Marius Gorgan, sufletul popicelor din Fieni

Marius Gorgan rămâne un nume important în Fieni. Fost vicecampion național la popice, Gorgan s-a ocupat o bună perioadă...

Citeşte şi...