marți, 14 octombrie, 2025

Investiții importante în educație la Niculești

Școli și grădinițe modernizate

Publicitate




Citeşte şi

Autoritățile din Niculești continuă să investească în educație. În ultimii ani, mai multe unități de învățământ din comună au fost reabilitate și modernizate.

Două școli gimnaziale, unde învață elevii din clasele I-VIII, au fost refăcute complet prin Programul Național de Dezvoltare Locală, etapa a doua (PNDL 2). În același timp, o școală primară a trecut printr-un proces amplu de renovare, iar acum oferă condiții mai bune pentru elevi și cadrele didactice.

S-a pus accent și pe educația preșcolară. Grădinița cu program prelungit funcționează, de aproximativ doi ani, într-o clădire nouă, amenajată la standarde moderne. De asemenea, grădinița cu program normal din zona Niculești – Vale se apropie de finalul lucrărilor de modernizare. Proiectul este finanțat prin Fondul de Mediu.

Următorul pas este extinderea Școlii Gimnaziale din centrul localității, printr-un proiect depus pe Programul Operațional Regional (POR). Scopul este clar: mai mult spațiu pentru elevi și condiții mai bune pentru desfășurarea orelor.

Am reușit multe la capitolul educație, dar nu ne oprim aici. Continuăm să dezvoltăm proiecte care să ofere condiții tot mai bune copiilor noștri”, a declarat primarul Dorinel Soare.

Publicitate




LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Nemulțumirile continuă la Uzina Automecanica Moreni

*La acțiunea de protest a fost prezent și liderul de sindicat al uzinei, Constantin Bucuroiu, care a atras atenția...

Citeşte şi...