vineri, 3 octombrie, 2025

Sute de sancțiuni și permise suspendate în Dâmbovița

Publicitate




Citeşte şi

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au desfășurat, în perioada 26-27 iulie a.c., o razie amplă pentru prevenirea și combaterea infracționalității, asigurarea liniștii și ordinii publice și creșterea gradului de siguranță rutieră. Acțiunea a avut loc în municipiul Târgoviște, orașul Găești și pe raza secțiilor arondate, în intervalul orar 18:00-02:00.

În cele 8 ore, au fost verificate peste 420 de autovehicule și legitimate circa 700 de persoane. Pentru abaterile de la normele legislative, polițiștii au aplicat 313 sancțiuni contravenționale, valoarea totală a acestora depășind 87.000 de lei. Cele mai multe, 244 la număr, au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Alte 68 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate conform Legii nr.61/1991, iar o sancțiune contravențională a fost aplicată pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor, potrivit Legii 295/2004.

De asemenea, 10 conducători auto, reprezentând un potențial pericol pentru ceilalți participanți, au fost scoși din trafic, fiindu-le suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă limitată de timp. Totodată, 16 autovehicule care nu prezentau siguranță în trafic au fost oprite din circulație, iar certificatele de înmatriculare ale acestora au fost retrase până la remedierea problemelor constatate.

Printre exemplele notabile se numără depistarea, sâmbătă, 26 iulie a.c., în jurul orei 22:30, pe DC 43, în localitatea Fântânele, a unui tânăr de 19 ani, din comuna Cojasca, care conducea un moped neînmatriculat și nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În jurul orei 21:45, polițiștii Formațiunii Rutiere Răcari au surprins un bărbat de 49 de ani, tot din comuna Cojasca, conducând un motociclu neînmatriculat pe DJ 711, pe raza comunei Cojasca. De asemenea, în localitatea Băleni-Sârbi, polițiștii Serviciului Rutier au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 50 de ani. Întrucât emana halenă alcoolică, testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice necesare stabilirii îmbibației alcoolice. În toate aceste situații, polițiștii au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni la regimul rutier.

În plus, în jurul orei 22:40, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au depistat, pe DJ 711, în localitatea Bujoreanca, un tânăr de 23 de ani, din Bălteni, care conducea o autoutilitară ce transporta 2.680 de kilograme de material neferos, fără a deține formular de încărcare-descărcare, conform legii. Polițiștii au dispus confiscarea autoutilitarei și a materialului neferos, iar conducătorul auto a fost sancționat contravențional conform H.G. 1061/2008 privind transportul deșeurilor periculoase și nepericuloase pe teritoriul României.

 

Publicitate




LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Festivalul Național de Interpretare și Creație a Romanței „Crizantema de Aur”, ediția a 58-a, 16 – 18 Octombrie 2025

Vă facem cunoscut că, în perioada 16-18 Octombrie 2025, se va desfăşura în municipiul Târgovişte, sub patronajul Comisiei Naţionale...

Citeşte şi...