Suntem cu toții de acord că drumul nostru prin viață trece prin modificări de traiectorie datorate diferiților factori: sociali, economici, relaționali, spirituali, etc. Un creștin autentic este însă deschis dialogului cu Dumnezeu pentru călăuzirea în deciziile mai mari sau mai mici ale vieții. Ceea ce merită o atenție sporită este faptul că, în funcție de hotărârile luate, viața noastră ia o direcție sau alta asemeni unei cârme de corabie. O astfel de decizie conjuncturală au luat și cei doi oameni nevăzători din Evanghelia de astăzi: ,,Și plecând Iisus de acolo, doi orbi se țineau după El și strigau: Miluiește-ne pe noi Iisuse fiul lui David”.
În acele vremuri familia îi repudia pe cei doi infirmi, iar societatea nu avea sisteme de asistență socială. Trăiau din mila trecătorilor. Aflat în plină campanie mesianică și dorind să își afirme dumnezeirea, Domnul Hristos trecea prin ținutul lor. Auzind că trece Domul Iisus se deschide o nouă perspectivă. În sufletele lor umbrite de prea multă suferință, se aprinde licărul speranței, se aprinde lumina credinței că ar putea să vadă, iar aceasta speranță și credință se manifestă printr-un strigăt perseverent: ,,Fie-Ți milă de noi”.
În evanghelie este utilizat verbul krazo (în greacă)- ,,a rage”, ,,a țipa”. Deranjează, dar pentru ei nu contează, vor să fie auziți. Domnul Iisus îi remarcă atât pentru disperarea cu care Îl caută, cât și pentru titlul pe care I-l acordă: ,,Fiul lui David”. Aceasta este exprimarea credinței acestor oameni care doar auziseră despre Iisus, dar cu toate acestea erau convinși că în fața lor se găsea cea mai mare speranță a omenirii: Mesia, Regele din neamul marelui David.
Viața le propune o ofertă de destin și ei, se avântă, se năpustesc asupra clipei astrale, nu vor să piardă această oportunitate ,,după ce a intrat în casă au venit la El și i-a întrebat: credeți că pot să fac Eu aceasta? Da Doamne! Și s-atins de ochi lor zicând: fie vouă după credința voastră. Și s-a deschis ochii lor.”
După probarea credinței celor doi orbi, Iisus trece la acțiunea de vindecare. Acești dezmoșteniți ai sorții, bătuți de vântul ignoranței și și atinși de seceta singurătății, marginalizați și persecutați de unii, neimportanți și nesemnificativi pentru alții, au fost suficient de importanți și suficient de semnificativi pentru Domul Iisus, încât le- a îndeplinit rugăciunea.
Dacă pentru oamenii din jur erau niște paria, niște note de subsol, pentru Domnul Iisus erau un început de capitol.
Credința ca ,,parte constitutivă a conștiinței noastre” (Mircea Eliade), este conectarea mental emoțională la o realitate transcedentală la o dimensiune superioară parametrilor spațio-temporali cunoscuți. Această schimbare a condiției umane prin alianța cu Hristos le va schimba viața.
Cei doi protagoniști ai minunii săvârșite de Iisus, ar fi putut rămâne în starea de victimă. Există o plăcere perversă și amară în autocompătimire și în căutarea unor justificări nefondate ca explicație la situația în care ne complacem adesea. Nu suntem dispuși să luăm în considerare ce am putea face pentru a ne depăși condiția și ne gândim la ce nu putem face. Dacă apare o oportunitate căutăm scuze și încercăm să etalăm nepuțințele aruncând vina pe oricine sau pe orice.
Să prindem ocaziile oferite de Dumnezeu. Să îndrăznim. Să nu ne baricadăm în spatele unor judecăți distorsionate sau a unor interpretări falsificate de negativismul aflat în gândirea noastră.
Prin alianța cu Domnul Iisus și prin credința fierbinte în El să încercăm să facem din viața noastră pământească un fragment de veșnicie, conștinenți fiind că dincolo unde ne așteptă milenii de fericire, vom putea asculta senini și liniștiți Rapsodia Eternității.
Pr. Lincă Marian, Parohia Ionești