marți, 18 noiembrie, 2025

Rată de promovare de aproape 73% la definitivat

Deși niciun candidat nu a obținut nota 10 în Dâmbovița

Publicitate




Citeşte şi

*Dintre cei 137 de candidați evaluați, 100 au obținut note între 8.00 și 10.00, interval care asigură promovarea, însă niciun candidat nu a atins nota maximă

 

Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Dâmbovița a publicat rezultatele inițiale ale probei scrise din cadrul examenului național de definitivare în învățământul preuniversitar, sesiunea 2025. Potrivit datelor oficiale, rata de promovare, înainte de soluționarea contestațiilor, este de 72,99%, marcând o scădere față de sesiunea precedentă, când rata finală, după contestații, a fost de 78,62%.

În acest an școlar, s-au înscris la examen 149 de cadre didactice, însă 7 s-au retras anterior probei scrise. Dintre cei 142 de candidați validați, 5 s-au retras în timpul probei, în condițiile prevăzute de metodologie. În final, 137 de lucrări au fost evaluate, toate prin procedura de corectare digitalizată.

Dintre candidații evaluați, 100 au obținut note între 8.00 și 10.00, interval care asigură promovarea, însă niciun candidat nu a atins nota maximă. Mai exact, 49 de candidați au fost notați cu între 9.00 și 9.99, iar 51 de candidați au obținut note între 8.00 și 8.99. La polul opus, un singur candidat a fost notat cu sub 5.

Rezultatele finale vor fi anunțate după soluționarea eventualelor contestații.

 

Publicitate




LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Muzeul „Casa Romanței” a sărbătorit Ziua Patrimoniului Mondial UNESCO din România

Patrimoniul cultural al României a fost omagiat, timp de o săptămână, la Muzeul „Casa Romanței” din Târgoviște, gazda unei...

Citeşte şi...