marți, 18 noiembrie, 2025

A doua acțiune de dezinsecție prin pulverizare aeriană

În perioada 23 - 29 iulie 2025

Publicitate




Citeşte şi

comunicat de presă

Primăria Municipiului Târgovişte informează că în perioada 23 – 29 iulie 2025, în intervalul orar 05:45 – 10:00, va avea loc a doua acțiune de combatere a insectelor de disconfort (ţânţari, muşte, omizi, tigru de platan, gândaci etc.), prin pulverizare aeriană, pe toată suprafaţa Municipiului Târgovişte (inclusiv în cartierele Priseaca şi Sagricom).

În cazul în care vremea va fi nefavorabilă (vânt, ploi, grindină) la termenul menționat, acțiunea se va reprograma pentru următoarea zi propice acestei activități.

Substanţa folosită pentru combaterea dăunătorilor este insecticidul AQUA-K-OTHRINE EW 20, avizată de Ministerul Sănătăţii Publice – Comisia Naţională pentru Produse Biocide.

Pentru evitarea intoxicațiilor familiior de albine se vor lua măsuri de închidere a stupilor sau de îndepărtare a acestora la o distanță de 10 kilometri față de locul unde se execută tratamentul. De asemenea, trebuie evitat pășunatul și consumul de fructe în zonele supuse tratamentului.

Publicitate




LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Muzeul „Casa Romanței” a sărbătorit Ziua Patrimoniului Mondial UNESCO din România

Patrimoniul cultural al României a fost omagiat, timp de o săptămână, la Muzeul „Casa Romanței” din Târgoviște, gazda unei...

Citeşte şi...