vineri, 3 octombrie, 2025

Marian Vătavu a condus primul antrenament pe Patrana

Publicitate




Citeşte şi

Fotbalul în Pucioasa va continua la nivelul Ligii a 3-a. După un sezon foarte dificil, în care a evitat cu greu retrogradarea, echipa de pe Patrana a cunoscut schimbări importante în această vară. FC Pucioasa își va schimba denumirea în Progresul Pucioasa, va avea o nouă conducere, formată din nume precum Cătălin Gherghescu, Sergiu Nedelcu, Romulus Ciobanu, Cosmin Lunescu și Cezar Ilie. Antrenor principal a fost numit Marian Vătavu, care va fi ajutat de Adrian Grigore și Cristi Cherchez, ultimul fiind posibil să ajute echipa din Pucioasa și din postura de jucător. FC Pucioasa s-a reunit luni, la baza proprie, iar Vătavu a avut la primul antrenament 22 de jucători, majoritatea juniori. Tiberiu Calofir și Valentin Ioniță au fost singurii jucători cu experiență în Liga a 3-a, prezenți la primul antrenament din această vară.

Va juca și Cristi Cherchez?

Marian Vătavu a transmis că mai așteaptă transferuri și că principalul obiectiv al echipei este să ridice nivelul tinerilor fotbaliști, pentru ca aceștia să poată face pasul la cluburi mai importante, în viitor. „Am avut 22 de jucători la reunire, ne lipsesc 2-3 jucători, care sunt plecați în vacanță. Cristi Cherchez a avut programat ceva, și nu a putut să ajungă. Avem două obiective. Unul pe termen scurt și mediu, în care punem plan pe dezvoltarea jucătorilor, iar pe termen lung, ne dorim ca acești jucători să facă pasul către o ligă mai mare. O să avem și jucători cu experiență, vor mai veni jucători. Lotul este cam 80% acesta. Sperăm să mai aducem doi sau trei jucători cu experiență. Am perfectat șase jocuri amicale. Cristi Cherchez va fi doar antrenor secund, momentan, există și posibilitatea să joace, vom vedea ce își dorește el”, a transmis antrenorul echipei din Pucioasa pentru fotbaljudetean.info.

 

 

 

Publicitate




LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Festivalul Național de Interpretare și Creație a Romanței „Crizantema de Aur”, ediția a 58-a, 16 – 18 Octombrie 2025

Vă facem cunoscut că, în perioada 16-18 Octombrie 2025, se va desfăşura în municipiul Târgovişte, sub patronajul Comisiei Naţionale...

Citeşte şi...