vineri, 3 octombrie, 2025

O inedită Școală de vară, la Pietroșița

Publicitate




Citeşte şi

Între 23 și 28 iunie, la Centrul Internațional Cultural din Pietroșița, s-a desfășurat prima ediție a Școlii de vară, inițiată și exemplar organizată de Fundația „Renașterea Pietroșiței – Ruralia” și Fundația „Comăniță”. Partenerii acestei inedite școli au fost Inspectoratul Școlar Dâmbovița, Primăriile Pietroșița și Moroeni și școlile gimnaziale din cele două localități și din Bezdead, Buciumeni și Runcu. Elevii din școlile amintite au participat cu entuziasm la atelierele: instrumente muzicale; spectacol de circ; pictură, teatru; regie; artă meșteșugărească.

Aceste ateliere au fost coordonate de reputați profesioniști cum sunt, de pildă, omul de teatru Elena Sandro și pictorul pe piatră și șiță, Vasile Neguș. Intitulată sugestiv și, am zice, chiar optimist, „Pietroșița renaște”, Școala de vară, găzduită de o impresionantă clădire, monument istoric, cunoscută în localitate drept „Casa Manolescu”, azi Centru Internațional Cultural, a oferit un bun prilej de manifestare, dar și de instruire, numeroșilor elevi din ciclul primar și gimnazial din școlile amintite, începutul „vacanței mari” fiindu-le, astfel, o frumoasă și utilă joacă între educație cu triplu sens: patriotică, cetățenească și stimulare a vocațiilor. Finalul primei ediții a școlii, să recunoaștem, o inițiativă unică de caracter privat, în peisajul școlar dâmbovițean, și nu numai, al cărei neobosit promotor a fost, și va fi, tânărul jurist Daniel Comăniță, președintele fundațiilor organizatoare, a fost marcat de prezența invitaților de onoare George Coandă – Superiorul Ordinului Ziariștilor din România, Valentin Irinel Stancu – inspector general al Inspectoratului Școlar Dâmbovița, Elena Bordeianu – fondatoarea Institutului „Cervantes” din București și Florin Georgescu – managerul Centrului Cultural al Județului Dâmbovița, care și-au exprimat, la superlativ, opinia că o astfel de inițiativă constituie un experiment instructiv-educativ de reală valoare psiho-pedagogică, într-o vreme în care școala românească este supusă unor nefericite și haotice reforme/„forme fără fond” de natură globalist/neomarxistă.

Publicitate




LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Festivalul Național de Interpretare și Creație a Romanței „Crizantema de Aur”, ediția a 58-a, 16 – 18 Octombrie 2025

Vă facem cunoscut că, în perioada 16-18 Octombrie 2025, se va desfăşura în municipiul Târgovişte, sub patronajul Comisiei Naţionale...

Citeşte şi...