În primele 5 luni ale anului 2025, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă prin intermediul AJOFM Dâmbovița, au fost încadrate în muncă 1604 persoane, dintre care 776 femei.
Din totalul persoanelor ocupate, 920 au peste 45 de ani, 268 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 62 au între 30 și 35 de ani, 106 au între 25 și 30 de ani iar 248 sunt tineri sub 25 de ani ( 318 tineri NEET, sub 30 ani). În funcţie de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 468 provin din mediul urban iar 1136 persoane sunt din mediul rural.
Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii medii (601). Cele cu studii profesionale sunt în număr de 348. Numărul celor cu studii universitare este de 116, iar cei cu studii elementare sunt în număr de 539.
Astfel, în primele 5 luni ale anului 2025 numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 6707 persoane.
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovița