Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Dâmbovița a susținut joi o conferință de presă în care au fost prezentate principalele activități derulate în perioada ianuarie – mai 2025 în trei domenii pentru siguranța comunității: regimul armelor, explozivilor și substanțelor periculoase, siguranța rutieră și combaterea violenței domestice.
La întâlnirea cu presa au participat comisar-șef de poliție Viorel Polexe, șeful IPJ Dâmbovița, comisar-șef Teodor-Ștefăniță Alexandru, șeful Serviciului Rutier, și comisar-șef Bogdănel-Daniel Popescu, șeful Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase.
Potrivit comisarului-șef Viorel Polexe, conferința a avut ca scop informarea publicului privind rezultatele obținute și măsurile adoptate pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor din județ, cu accent pe prevenirea și combaterea violenței domestice.
Violența domestică, în scădere cu aproape 25%
În primele cinci luni ale anului, la nivelul județului Dâmbovița au fost înregistrate 553 de infracțiuni ce intră sub incidența violenței domestice, conform Legii nr. 217/2003, în scădere cu 24,76% față de perioada similară a anului trecut. Cele mai multe cazuri – 64,01% – au vizat fapte de lovire sau alte violențe.
Distribuția teritorială arată că majoritatea faptelor (381) s-au produs în mediul rural, față de 172 în mediul urban. De asemenea, 358 de infracțiuni au avut loc la domiciliu, iar 195 în spațiul public.
„În perioada analizată, polițiștii au emis 104 ordine de protecție, dintre care 29 au fost transformate din ordine provizorii. Totodată, au fost emise 46 de ordine de protecție provizorii – 18 în mediul urban și 28 în rural –, iar 39 dintre acestea au fost confirmate de procuror. La începutul anului se aflau deja în lucru 147 de ordine de protecție. În aceeași perioadă, au fost înregistrate 38 de infracțiuni privind încălcarea ordinelor de protecție aflate în vigoare.
Între ianuarie și mai 2025, polițiștii din cadrul structurilor de ordine publică au intervenit în 1.328 de cazuri de violență domestică. Dintre acestea, 991 au fost sesizate prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, iar 337 prin alte mijloace – sesizări directe, petiții, sesizări din oficiu sau din partea altor instituții.
În 114 cazuri, polițiștii au constatat un risc iminent pentru viața sau integritatea victimelor, însă în 74 dintre aceste situații, persoanele vătămate au refuzat emiterea unui ordin de protecție provizoriu”, a transmis comisarul șef, Viorel Polexe.