joi, 26 iunie, 2025

Crosul Memorialul Nicolae Guțoiu, la ediția a 2-a

Publicitate




Citeşte şi

Parcul din cadrul Complexului de Natație din Târgoviște a găzduit a doua ediție a crosului dedicat profesorului Nicolae Guțoiu. În ciuda condițiilor meteorologice dificile, evenimentul a atras mulți copii. Într-un context social complicat, în care atletismul a devenit o ramură sportivă aleasă de tot mai puțini tineri, astfel de evenimente pot reprezenta primul pas pentru unii dintre copii către o carieră importantă. Marius Bădiceanu, antrenor de atletism în cadrul Clubului Sportiv Școlar Târgoviște, speră ca acest memorial să aibă cât mai mult ediții și, de asemenea, își dorește ca tot mai mulți copii să aleagă atletismul.

„Profesorii de educație fizică nu se implică”

„Un moment pe care nu ne-am fi dorit să-l avem, dar așa este viața. Este un eveniment în cinstea marelui antrenor Nicolae Guțoiu, un mentor pentru mine și pentru mulți alții. A șlefuit multe talente, a avut rezultate de excepție pe plan național și european. Încercăm să-i ducem numele cât mai departe și sperăm să avem continuitate, să avem cât mai multe ediții. Cred că și-ar fi dorit să fie alături de noi, îi plăceau astfel de competiții. Din păcate, reușim foarte greu să aducem sportivi noi la atletism. E o muncă titanică, ca să poți obține un loc de frunte la nivel național, e nevoie de sute de kilometri alergați săptămânal, de foarte multă muncă, altfel nu poți să reușești. Prin aceste evenimente, putem să găsim copii talentați. Vreau să vin cu un apel către toți profesorii de educație fizică din școli, pentru că nu dau curs acestor invitații. Aș fi dorit din partea lor mai multă implicare. Nu știu de ce nu se implică, bănuiesc că este o diferență între profesorii care practicăm sport de performanță și cei de la ciclul primar și gimnazial, acolo nu se pune accent pe performanță. E mult mai ușor să-și facă orele din programă, și atât. Majoritatea copiilor sunt împinși de părinți către sport”, a transmis Bădiceanu.

 

Publicitate




LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Senatorul AUR de Dâmbovița, Ciprian Iacob, cere anchetă penală și intervenția Corpului de Control al Guvernului în cazul incendiului de la Aninoasa

*Interpelarea a fost adresată Guvernului, pe tema crizei ecologice și instituționale generate de gestionarea deșeurilor în Dâmbovița Senatorul AUR de...

Citeşte şi...