La Târgoviște a început ediția a XIII-a a Festivalului Internațional al Artelor Spectacolului BABEL, un eveniment care reunește artiști și trupe din peste 20 de țări. Programul include spectacole desfășurate în 15 spații diferite din oraș, iar organizatorii mizează, și în acest an, pe o participare internațională consistentă și pe implicarea comunității locale.
Evenimentul a fost deschis în Sala Mare a Teatrului Tony Bulandra, în prezența unor invitați din țară și din străinătate. Printre vorbitori s-au numărat Mihai Constantin Ranin, directorul teatrului și inițiatorul festivalului, primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, regizorul scoțian Scott Johnson și regizorul sud-coreean Jeung WoSon.
„Vreau să le mulțumesc tuturor celor implicați pentru ca acest festival să fie posibil. Îi mulțumesc primarului municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, și, nu în ultimul rând, voluntarilor, care sunt foarte implicați în activitățile festivalului și fără de care ne-ar fi foarte greu”, a declarat Mihai Constantin Ranin.
Regizorul scoțian Scott Johnson a vorbit despre relația pe care o are cu festivalul de la prima ediție până în prezent: „Sunt foarte încântat să fiu la Târgoviște pentru cea de-a 13-a ediție. Sunt norocos să fiu aici încă de la prima ediție a festivalului, de la lansarea lui. Pot spune că fac parte din acest eveniment. Acum, la ani distanță, suntem privilegiați să fim aici, în acest extraordinar univers al evenimentelor – o abundență de Shakespeare, de teatru, film, muzică, dans, artă din toată lumea”.
La rândul său, primarul Daniel Cristian Stan a transmis un mesaj de bun venit participanților și a subliniat impactul pe care festivalul îl are asupra orașului: „Târgoviște este un oraș încărcat de istorie și, iată, un oraș care respiră și prin cultură. An de an, Târgoviștea se transformă într-o scenă în aer liber, într-un spațiu minunat în care se întâmplă adevărate acte culturale. În creațiile dumneavoastră artistice, ca primar și ca reprezentant al unei comunități locale, aș dori să remarc deschiderea deosebită către comunitate pe care acest spectacol o oferă”.
Festivalul BABEL continuă cu spectacole și activități culturale programate în mai multe locații din Târgoviște, până pe 15 iunie.