vineri, 3 octombrie, 2025

Bucurie la Crevedia. Voința vrea în Liga a 3-a

Publicitate




Citeşte şi

 

Voința Crevedia a câștigat titlul de campioană județeană, iar acum se pregătește pentru următoarele obiective. Trupa pregătită de Augustin Voinea vrea să câștige faza județeană a Cupei României, urmând să întâlnească în finală pe Viitorul Voinești, singura echipă care a învins-o în acest sezon. Ținta principală este barajul împotriva campioanei din Olt, Lupii Profa, pe care Voința trebuie să îl câștige, pentru a face pasul în Liga a 3-a. Finalul stagiunii se anunță unul incendiar, însă reprezentanții clubului din Crevedia sunt optimiști și cred că vor obține noi rezultate pozitive, care să-i bucure pe suporteri.

Atabong: „A fost o dorință mare să luăm campionatul”

Andy Nkea-Atabong, portarul campioanei, a catalogat sezonul drept unul dificil, dar crede că Voința are forța necesară să promoveze în Liga a 3-a. „A fost un sezon foarte greu, dar am muncit, iar acesta este rezultatul. A venit lumea să ne susțină, a ieșit frumos. Ne pregătim, ne întoarcem la treabă, acum trebuie să luptăm pentru cupă și pentru baraj. Am venit la facultate, am fost la o echipă de Liga a 4-a din București, au organizat cei de la Brezoaele un turneu, am jucat acolo, iar domnul președinte Mădălin Ioniță m-a văzut și mi-a propus să vin la echipă. Mă simt ca acasă, a fost o dorință mare să luăm campionatul. E frumos în România, sunt însurat cu o româncă, am doi copii, sunt român acum”, a declarat portarul camerunez

Tabuncic: „Vrem să promovăm”

Alexandru Tabuncic, jucător care a fost convocat la naționala U19 a Moldovei, își dorește să promoveze alături de Voința, pentru a încheia cu succes un sezon în care a muncit din greu. „A fost un campionat foarte complicat. Am evoluat de la partidă la partidă, ne-am respectat adversarii și competiția. Ne-am făcut suporterii fericiți, ne bucurăm. Am avut un parcurs bun și în cupă, vom avea finala, avem un singur gând, să aducem trofeul la Crevedia. Cele două meciuri de baraj vor fi cele mai importante din acest sezon, sperăm să încunueze munca noastră de un an de zile. Vrem să câștigăm ambele meciuri și să promovăm. Mă simt foarte bine la Crevedia, avem un colectiv frumos și reușim să facem suporterii fericiți. Este visul meu să fac pasul la naționala mare a Republicii Moldova, muncesc spre el și, când sunt convocat, merg cu mândrie. Am ajuns la Crevedia de la Dinamo București, cu ajutorul lui George Bozieru și am făcut pasul de la juniori spre seniori”, a spus internaționalul moldovean.

 

Publicitate




LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

CSM Târgoviște, calificare simplă în semifinalele Cupei României

CSM CSU Târgoviște nu a avut nicio emoție în sferturile de finală ale Cupei României, reușind o dublă victorie...

Citeşte şi...