vineri, 3 octombrie, 2025

Sediul AJPIS Dâmbovița, complet renovat energetic

Prin fonduri PNRR

Publicitate




Citeşte şi

*Clădirea care găzduiește trei instituții importante din județ beneficiază de un spațiu modern, eficient energetic și adaptat nevoilor cetățenilor.

În data de 30 mai 2025, Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Dâmbovița (AJPIS) a anunțat finalizarea lucrărilor de renovare energetică a sediului administrativ situat pe strada Tudor Vladimirescu, nr. 1A din municipiul Târgoviște. Proiectul a fost realizat în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, iar valoarea totală a investiției se ridică la 8.344.837,96 lei cu TVA, sumă care a acoperit lucrări complexe de reabilitare termică și modernizare a întregii clădiri. Printre intervențiile realizate se numără izolarea termică a elementelor de anvelopare, modernizarea sistemelor de climatizare și ventilare, reabilitarea instalațiilor de iluminat, precum și instalarea de sisteme alternative de producere a energiei electrice și termice din surse regenerabile.

În urma finalizării acestui proiect, angajații celor trei instituții care funcționează în clădire – AJPIS Dâmbovița, Casa Județeană de Pensii și Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă – beneficiază de condiții de muncă îmbunătățite. Totodată, cetățenii care accesează serviciile oferite de aceste instituții vor avea parte de un mediu mai sigur, mai confortabil și mai prietenos.

La evenimentul de inaugurare au participat reprezentanți ai Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, ai Primăriei Târgoviște, ai Inspectoratului de Stat în Construcții, precum și ai firmei executante a lucrărilor.

Publicitate




LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Noua bază sportivă a UVT, inaugurată oficial

*Investiția, derulată prin Compania Națională de Investiții, are o valoare de aproximativ 9 milioane de lei și include o...

Citeşte şi...