*Peste 100 de copii cu vârste între 7 și 15 ani au participat la Crosul „Iubim Dâmbovița”, bucurându-se de mișcare în aer liber și de susținerea publicului
Sâmbătă, 1 iunie, de Ziua Copilului, Zilele Județului Dâmbovița au prilejuit desfășurarea a două evenimente speciale: Crosul „Iubim Dâmbovița” și Retroparada auto cu același nume.
Dimineața, Parcul Chindia a fost cuprins de energia celor mici. Peste 100 de copii cu vârste între 7 și 15 ani au participat la Crosul „Iubim Dâmbovița”, bucurându-se de mișcare în aer liber și de susținerea publicului.
Mai târziu, în apropierea fostei Școli de Cavalerie – actualul Muzeu al Tradițiilor Militare Dâmbovițene – a avut loc Retroparada „Iubim Dâmbovița”. Zeci de mașini de epocă au fost admirate de vizitatori. Evenimentul a adus în prim-plan pasiunea pentru automobile clasice și frumusețea designului de altădată.
La cele două evenimente au fost prezenți președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, vicepreședintele Luciana Cristea, secretarul general al județului, Dan Popa, și ministrul secretar de stat în Ministerul Transporturilor, Ionuț Săvoiu.