Duminica a șaptea după Paști, așa cum este rânduită de Biserica Ortodoxă, ne așază înaintea inimii și minții două repere fundamentale ale credinței noastre: unitatea dintre oameni și adevărul neschimbat al credinței mărturisite. Este duminica în care ni se citește o parte din „Rugăciunea Arhierească” a Mântuitorului, cuvintele Lui de dragoste și încredințare adresate Tatălui ceresc, în pragul jertfei de pe Cruce. Este totodată ziua în care Biserica face pomenirea celor 318 Sfinți Părinți care, în anul 325, s-au adunat la Niceea pentru a apăra dreapta credință și a formula Crezul pe care-l rostim și azi la fiecare Liturghie.
Rugăciunea lui Hristos este impresionantă prin profunzimea și simplitatea ei. Nu este o rugăciune pentru sine, ci pentru ucenicii Lui, și prin ei – pentru noi toți. Domnul Iisus Se roagă: „Părinte Sfinte, întru numele Tău păzește-i pe cei pe care Mi i-ai dat, ca ei să fie una, așa cum suntem Noi” (Ioan 17, 11). Această dorință de unitate a lui Hristos este mai actuală ca oricând. Într-o lume fragmentată, în care diferențele dintre oameni devin prilej de conflict și nu de dialog, Evanghelia vine și ne reamintește că Dumnezeu nu ne-a chemat să fim izolați, ci împreună, în comuniune.
Dar ce înseamnă să fim „una”? Nu uniformitate, ci comuniune. Nu dispariția diferențelor, ci armonizarea lor în iubire. Așa cum Persoanele Sfintei Treimi sunt distincte, dar unite desăvârșit prin iubirea dumnezeiască, tot așa și oamenii sunt chemați să fie diferiți, dar în unitate – nu prin puterea proprie, ci prin Duhul Sfânt care leagă și păstrează în iubire.
În același timp, pomenirea Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic ne amintește că unitatea nu este posibilă fără adevăr. Ei s-au adunat nu ca să-și exprime fiecare o opinie personală, ci ca să caute împreună voia lui Dumnezeu și să formuleze învățătura cea adevărată despre Fiul lui Dumnezeu, împotriva rătăcirii lui Arie. Acești părinți, majoritatea martirizați, au știut că iubirea fără adevăr e doar o emoție, iar adevărul fără iubire devine o armă. Doar unite, adevărul și iubirea pot da naștere comuniunii reale.
Privind la Biserica de azi, la comunitățile noastre, la familia noastră chiar, ne putem întreba: mai trăim noi în această unitate pentru care Hristos S-a rugat? Sau suntem dezbinați de orgolii, de interese personale, de neînțelegeri mărunte? Rugăciunea Mântuitorului ne obligă să ne întoarcem la inimă, să căutăm adevărul nu ca pe o sabie de scos ochii, ci ca pe o lumină de pus în sfeșnic. Și să învățăm să ne iubim unii pe alții chiar și atunci când nu gândim la fel.
Pentru lumea noastră, bolnavă de individualism și competiție, mesajul acestei duminici este limpede: nu vom putea construi nimic durabil fără unitate în adevăr. Iar această unitate începe în familie, în parohie, în comunitatea locală. Să ne rugăm, așadar, cu aceeași inimă cu care S-a rugat Domnul: „Părinte, fă-ne pe toți una!” – o unitate care nu vine din compromis, ci din iubire, din iertare și din curajul de a spune adevărul cu blândețe.
Preot Nica Ștefan, Parohia Butoiu de Sus