* Antrenorii selecționatelor județene au fost, în acești ani, Cosmin Toboșaru, Valentin Marian, Eduard Prisăcaru, Cosmin Lunescu și Ionuț Iugulescu
AJF Dâmbovița a anunțat că 9 juniori convocați în ultimii 4 ani la Selecționatele Under Județene evoluează în acest moment pentru cluburi de Liga a 2-a. 8 dintre ei fac parte din lotul Chindiei Târgoviște, unii având deja goluri marcate în jocurile oficiale din eșalonul secund. AJF Dâmbovița a prezentat inclusiv cluburile de la care proveneau acești jucători, în momentul selecționării: Iustin Cristea, Răzvan Tache, Rareș Mihai, Raul Neagu (Chindia), Bogdan Petre (CSȘ Târgoviște), Damian Băicoianu (Kinder Târgoviște – foto), Ionatan Dogănoiu (GȘA Nucet) și Petruț Crăciun (Fortis Valea Lungă). Rareș Mihai s-a făcut remarcat la Cupa Satelor, unde a evoluat pentru comuna Bucșani. Bogdan Ștefan, acum la FC Voluntari, a trecut pe la Selecționatele Județene, pe când evolua la Flacăra Moreni. Un alt dâmbovițean, Vlad Toma (FCSB), din Picior de Munte, cu prima legitimare la Kinder Târgoviște, a făcut parte dintr-o Selecționată Under, dar într-un alt județ.
Antrenorii selecționatelor
Antrenorii selecționatelor județene au fost, în acești ani, Cosmin Toboșaru, Valentin Marian, Eduard Prisăcaru, Cosmin Lunescu și Ionuț Iugulescu. Un aport la activitățile selecționatelor județene și-au mai adus președintele Comisiei Tehnice a AJF Dâmbovița, Nicolae Croitoru, dar și președintele Comisiei de Copii și Juniori, Ionel Pitaru. Acțiunile selecționatelor județene au fost supervizate de Marius Rotaru, referentul zonal din partea Federației Române de Fotbal, și susținute de Ciprian Prisăcaru, președintele Asociației Județene de Fotbal Dâmbovița.


