*Acțiunea fulger s-a lăsat cu sancțiuni usturătoare pentru cei care au ignorat regulile de circulație, zeci de șoferi fiind prinși fără centură, pe telefon sau urcați băuți la volan
Ziua de vineri, 24 aprilie a.c., a adus o mobilizare impresionantă...
În cadrul ultimei ședințe ordinare a Consiliul Local Municipal Târgoviște, consilierii locali au dezbătut și aprobat două proiecte de hotărâre aflate pe ordinea de zi.
Primul proiect a vizat aprobarea Notei conceptuale și a Temei de proiectare pentru un obiectiv...
*Polițiștii Biroului de Siguranță Școlară și jandarmii dâmbovițeni au fost prezenți joi în patru unități de învățământ din orașul Titu, oferindu-le elevilor lecții valoroase despre comportamentul preventiv
Autoritățile cu atribuții în menținerea ordinii publice continuă seria acțiunilor dedicate asigurării...
*„Pentru unele discipline, rezultatele sunt mai bune decât cele de anul trecut, însă nu sunt mulțumitoare”, a precizat inspectorul școlar general Valentin Stancu
Inspectorul școlar general al Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița, Valentin Stancu, a prezentat o analiză a rezultatelor obținute...
Crizele din ultimii ani conduc la situații și provocări noi, prilejuite în special de punerea sub semnul întrebării a unor clauze de cooperare economică la nivel internațional. În noul context, de „Europă pragmatică”, există noi oportunități greu de anticipat în trecut, care...
Distribuție Energie Electrică România – Sucursala Târgoviște anunță întreruperea alimentării cu energie electrică:
Completare întreruperi programate pentru perioada 27.04 – 30.04.2026
Nr. crt.
Data întreruperii
Adresa/Localitatea
Intervalul orar
1.
28.04.2026
Comuna Dragomiresti – sat Decindeni
08:00 – 16:00
2.
30.04.2026
Comuna Dragomiresti – sat Decindeni
08:00 – 16:00
Întreruperi programate pentru perioada...
Într-o atmosferă de aleasă sărbătoare culturală, Muzeul „Casa Romanței” din Târgoviște a celebrat joi, 23 aprilie 2026, Ziua Internațională a Cărții și a Dreptului de Autor și Ziua Bibliotecarului, printr-un eveniment de o deosebită rezonanță, dedicat promovării lecturii și...
*Primarul Daniel Cristian Stan a explicat că proiectul reprezintă, în această fază, începutul formalităților necesare pentru accesarea unei finanțări
Consilierii locali din Târgoviște au aprobat, în ședința ordinară desfășurată ieri, un proiect de hotărâre care vizează demararea procedurilor pentru realizarea...
*Faza zonală a Competiției Naționale de Descarcerare și Acordare a Primului Ajutor Calificat s-a încheiat cu o victorie categorică a echipajelor reprezentând Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dâmbovița
Emoții, adrenalină și un nivel înalt de profesionalism. Acestea au fost coordonatele...
*O nouă acțiune dedicată protejării copiilor în mediul virtual a fost organizată de polițiștii dâmbovițeni, de această dată în comuna Vișinești
Siguranța tinerilor în spațiul virtual continuă să reprezinte o prioritate pentru Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița. Marți, 21 aprilie,...