*Valoarea totală a investiției depășește 20 de milioane de lei, finanțarea fiind asigurată din fonduri europene, prin Programul Regional „Sud Muntenia”
Municipiul Târgoviște va beneficia de o nouă investiție în infrastructura educațională, care vizează reabilitarea fostei cantine a Liceului Tehnologic...
În Arhiepiscopia Târgoviștei, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, se desfășoară în perioada decembrie 2025 – aprilie 2026 Concursul Național Catehetic „Familia – binecuvântare a lui Dumnezeu și școală a iubirii smerite și darnice”, dedicat anului 2026,...
*Una dintre principalele ținte pentru anul 2026 este realizarea unei parcări de aproximativ 400 de locuri, investiție estimată la 56 de milioane de lei
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a declarat că sistemul sanitar rămâne o prioritate pentru administrația...
15 ianuarie sau Ziua Culturii Naţionale este și data naşterii celui mai mare poet român, Mihai Eminescu (1850 - 1889). În această zi avem ocazia să celebrăm viața și opera lui Mihai Eminescu și să reflectăm asupra rolului şi...
*Inspectorii au discutat cu zeci de angajatori și sute de angajați pentru a promova dialogul social ca metodă de prevenire a conflictelor de muncă
Un climat de muncă stabil și evitarea conflictelor dintre patronat și salariați depind în mare măsură...
*Cursurile sunt gratuite și se vor desfășura în Târgoviște și au prognozată data de deschidere 26 ianuarie 2026
La început de an, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovița vine cu ofertă nouă de cursuri de calificare pentru persoanele...
Fără Daniel Florea, Chindia ar fi fost astăzi în Liga a 3-a și nu s-ar mai fi luptat acum pentru calificarea în play-off-ul Ligii a 2-a. Aportul lui la salvarea de la retrogradare, în special în meciul retur al...
Privind spre viitor, competiția pentru atenție va deveni și mai intensă. Comunicarea va fi tot mai precisă, direcționată către grupuri mici sau chiar indivizi. Fiecare va primi propria versiune a realității, adaptată profilului său emoțional și cognitiv. Mesajele vor...
Județul Dâmbovița are două reprezentante în Liga Elitelor U15. Chindia Târgoviște și CSȘ Târgoviște au fost repartizate în Seria 1, însă rezultatele înregistrate nu sunt unele încurajatoare. Cele două formații au încheiat sezonul regulat cu același număr de puncte,...
Andrei Vlad s-a despărțit iarna trecută de FCSB, echipă la care a ajuns în 2017, de la CS Universitatea Craiova. Sezonul 2021-2022 a fost ultimul în care portarul dâmbovițean a fost om de bază pentru echipa patronată de Gigi...