vineri, 3 octombrie, 2025

Arhive Lunare: Septembrie, 2025

Șofer-pericol, prins băut de două ori în două zile

Polițiștii din Fieni, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa, au pus capăt sfidării incredibile a unui șofer care pare să fi declarat război legii. Un bărbat de 44 de ani, din comuna Runcu,...

Popovici, mulțumit de prestația echipei sale

AFC Câmpulung Muscel a reușit să facă supriza în ultima etapă de Liga a 2-a și a obținut un punct împotriva Chindiei Târgoviște. Deși a fost condusă, echipa pregătită de Alecsandru Popovici a reușit să egaleze și să obțină...

Doi lideri noi la Liga a 6-a

O etapă cu amfitrionii în avantaj la Liga a 6-a, Seria Nord, triumfători prin Valea Lungă, Viitorul Tătărani, Mănești și Pietroșița. Pentru vizitatori au punctat Pietrari și Răzvad. Schimbare de lider, cu Valea Lungă preluând conducerea seriei, la egalitate...

Ilie Poenaru, dezamăgit după meciul cu AFC Câmpulung

După o serie foarte bună, în care a înregistrat trei victorii consecutive, Chindia Târgoviște a făcut un pas greșit în ultima etapă. Deși a deschis scorul în partida cu AFC Câmpulung Muscel, prin Daniel Florea, echipa pregătită de Ilie...

Baza sportivă din campusul UVT se apropie de finalizare

Lucrările la baza sportivă din cadrul campusului Universității „Valahia” din Târgoviște se apropie de final, investiția depășind valoarea de 9 milioane de lei. Proiectul cuprinde mai multe obiective, realizate atât de Primăria Târgoviște, cât și de universitate. Noua sală de...

Rețea de droguri care opera din închisoare, anihilată

Ieri, 15 septembrie, o acțiune operativă de amploare, desfășurată de polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Pitești – Serviciul Antidrog, a vizat anihilarea unei rețele infracționale specializate în traficul de substanțe interzise. Operațiunea a fost una...

Tentativă de răpire la Bujoreanca

Un eveniment șocant, desprins parcă din filmele cu răpiri, a tulburat liniștea localității Bujoreanca duminică, 14 septembrie. Un bărbat a fost agresat și privat de libertate în plină stradă de doi tineri care au încercat să-l transporte într-o locație...

Pompierii de la Titu și Potlogi au stins un incendiu uriaș în Giurgiu

Echipajele de pompieri din sudul județului Dâmbovița au fost solicitate, ieri, să intervină de urgență în afara ariei lor de competență, în urma unui apel primit în jurul orei 15:49, care anunța un incendiu de vegetație uscată în localitatea...

Normele didactice au fost acoperite în proporție de 98,6%

Secretarul de stat în Ministerul Educației, Sorin Ion, a explicat că procesul de completare a normelor didactice pentru noul an școlar, care a debutat pe 8 septembrie, este aproape finalizat. Potrivit acestuia, temerile legate de posibilitatea ca profesorii să...

„Nu vreau să las lucrurile neterminate la Dâmbovița”

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița și al PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a infirmat speculațiile apărute recent potrivit cărora ar putea ocupa o funcție de conducere la nivel central în cadrul Partidului Social Democrat. „Am spus-o de nenumărate ori, o spun și...

Latest News

Festivalul Național de Interpretare și Creație a Romanței „Crizantema de Aur”, ediția a 58-a, 16 – 18 Octombrie 2025

Vă facem cunoscut că, în perioada 16-18 Octombrie 2025, se va desfăşura în municipiul Târgovişte, sub patronajul Comisiei Naţionale...
- Advertisement -spot_img