Luni, 9 iunie 2025, Festivalul Internațional al Artelor Spectacolului Babel a continuat să aducă în prim-plan diversitatea culturală și expresia artistică globală, într-o zi dedicată temei Spațiului – nu doar ca loc fizic, ci ca mediu de întâlnire, de...
Zona grav afectată de viiturile provocate de ploile torențiale din comuna Pietroșița a intrat în atenția autorităților județene și locale, care analizează în prezent cele mai eficiente variante de intervenție pentru refacerea infrastructurii distruse.
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan,...
Facultatea de Inginerie Electrică, Electronică și Tehnologia Informației din cadrul Universității „Valahia” din Târgoviște a organizat, în data de 6 iunie, două evenimente științifice importante, dedicate studenților pasionați de tehnologie, cercetare aplicată și inovație: Conferința Studențească „Control Automatizat și...
La Târgoviște a început ediția a XIII-a a Festivalului Internațional al Artelor Spectacolului BABEL, un eveniment care reunește artiști și trupe din peste 20 de țări. Programul include spectacole desfășurate în 15 spații diferite din oraș, iar organizatorii mizează,...
Numeroși credincioși au participat, în ziua de luni, 9 iunie 2025, la ceremonia de sfințire a bisericii parohiei cu hramurile „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” și ”Acoperământul Maicii Domnului” din satul Ibrianu, comuna Cornești, județul Dâmbovița, după ce sfântul locaș...
R.V.
În perioada 6 – 8 iunie, municipiul Târgoviște a fost gazda celei de-a XXVI-a ediții a Concursului Național „Trofeul Coresi”, o competiție de tradiție dedicată promovării comportamentului rutier responsabil în rândul copiilor.
Organizat de Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița –...
11:00
TTBT Foaier
Întâlnirile Babel
11.00
TTBT Sala „Hugo Wolff”
Living the space / Playing life
Dorian Rossel
Workshop
12:00
TTBT Foaier
BABEL’S SPACE NETWORK ENCOUNTER
Conferință
16:30
TTBT Sala Studio „Mihai Dimiu”
Crossing not allowed
Dramaturgia și regia: Katarzyna Knychalska
Teatr Nie-Taki Foundation,Wrocław, Polonia, 55 min., 12+, spectacol itinerant
18:00
TTBT Sala Mare
War ai ni
Dramaturgia și regia:...
Oaspeții au fost superiori în runda finală la Liga a 4-a, prin victoriile reușite de Aninoasa, Fieni, Tătărani și Gura Șuții. Șuța Seacă a remizat la Brezoaele, în timp ce Crevedia și Ziduri s-au impus pe teren propriu. Voința...
Gazdele au dominat ultima etapă la Liga a 5-a, în Seria Nord, prin victoriile repurtate de Rățoaia, Băleni, Ocnița, Malu cu Flori, Adânca și Lucieni. Doar Raciu și IL Caragiale au obținut un punct în deplasare, la Valea Lungă,...
Parcul din cadrul Complexului de Natație din Târgoviște a găzduit a doua ediție a crosului dedicat profesorului Nicolae Guțoiu. În ciuda condițiilor meteorologice dificile, evenimentul a atras mulți copii. Într-un context social complicat, în care atletismul a devenit o...