În cadrul Turneului Final al Campionatului Regional U18 la Baschet Masculin, organizat la Târgoviște, echipa Clubului Sportiv Școlar a învins echipele CS Câmpina (91-34) și Solaris Ploiești (78-50), reușind să cucerească titlul de campioană regională. La minibaschet, în cadrul...
S-au stabilit, prin tragere la sorți, jocurile de baraj pentru menținere / promovare la Liga a 4-a și Liga a 5-a. Primele trei meciuri vor avea loc duminică, 22 iunie, iar următoarele 3, în următoarea duminică, pe 29 iunie.
Baraj...
Abia au trecut alegerile prezidențiale, înaintea cărora lumea era împărțită în două tabere, când, iată, cel puțin în arealul fotbalistic din triungiul dâmbovițean, se mai produce o discordie, deși voturile simpatizanților nu au existat. S-a votat în trei, doi...
Mai întâi să vedem ce este „junk”, despre care românii au început să audă tot mai insistent în ultima vreme și mai ales în toate acele luni de campanie electorală care au trecut de la alegerile prezidențiale anulate aiurea...
*Acțiunea, organizată mâine de Prefectura Dâmbovița, este prima dintr-o serie de evenimente zonale inițiate de reprezentanții Guvernului în teritoriu
Un eveniment regional dedicat combaterii violenței digitale și promovării siguranței în comunitate va avea loc mâine, 18 iunie a.c., începând cu...
*Acordul, semnat în Foaierul Teatrului Tony Bulandra, marchează începutul unui parteneriat cultural menit să faciliteze schimbul de experiență între artiștii celor două țări
Unul dintre cele mai importante momente ale ediției a XIII-a a Festivalului BABEL a fost semnarea unui...
*Polițiștii dâmbovițeni, mobilizați pentru elucidarea circumstanțelor tragice
Un grav accident rutier produs în cursul nopții de 15 iunie a.c., în jurul orei 23:00, pe raza comunei Băleni, s-a soldat cu un deces și doi răniți. Polițiștii Serviciului Rutier au fost...
Primarul comunei Voinești, Gabriel Dănuț Sandu, a transmis un mesaj către locuitorii comunei, în care a vorbit despre dificultățile perioadei următoare, dar și dorința administrației locale de a duce la bun sfârșit cele mai importante proiecte de infrastructură aflate...
Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Dâmbovița a anunțat că, în județ, niciun candidat nu a fost eliminat pentru fraudă sau tentativă de fraudă în cadrul celor trei probe scrise ale examenului național de Bacalaureat 2025.
Primele rezultate vor fi afișate joi,...
În Duminica I după Rusalii, în ziua de 15 iunie 2025, la Parohia „Sf. Dumitru”, din municipiul Târgoviște, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, după încheierea Sfintei Liturghii, a avut loc premierea copiilor care au participat, pe...